Astazi vreau sa va prezint inca un episod care ne arata puterea comunitatii si ceea ce se poate intampla cand oamenii ajung la limita suportabilitatii si actioneaza impreuna.
Bolivia este una din tarile cele mai sarace ale Americii de Sud, iar oraşul Cochobamba, situat ın partea centrala a Boliviei, este al 3-lea oraş ca marime al tarii. Potrivit cifrelor din anul 2008, numarul populatiei orasului atingea 608.000.
Ceea ce s-a intamplat in Cochobamba este ceva obisnuit pentru lumea in care traim mai ales cand auzim cuvinte precum FMI sau Banca Mondiala. Asadar, povestea este destul de simpla. O tara saraca, cu un guvern incapabil si mituit, aflata in mijlocul unei crize economice si care este fortata de Banca Mondiala sa isi privatizeze putinele resurse disponibile in schimbul obtinerii unui inprumut de la FMI.
Pe langa privatizarea serviciilor de cai ferate, a liniilor aeriene, a furnizorilor de telefonie si a industriei de hidrocarbon, Banca Mondiala a cerut si privatizarea serviciilor de distribuire a apei. Astfel, dupa ce au fost votate legile necesare acestor privatizari, in 1999 serviciul de distribuire a apei din Cochobamba a fost oferit firmei americane Bechtel Corporation (ne suna si noua cunsocut acest nume, nu?). Nu intram in detalii legate de pretul si conditiile in care au fost facute aceste privatizari deoarece lucrurile sunt clare prin prisma experientelor pe care le-am trait chiar noi in ultimii 20 de ani.
La numai 2 saptamani de la preluarea controlului asupra sistemului public de distribuire al apei, Bechtel a marit cu 200% pretul facturilor populatiei (venitul lunar fiind mai mic de 100$ de persoana). In acest fel, foarte multe familii nu au mai putut sa isi plateasca facturile si nu au mai avut acces la sistemul de distribuire a apei. Din acesta cauza, oamenii au inceput sa isi monteze pe case rezervoare in care sa capteze apa de ploaie, dar legea aprobata de guvern interzicea inclusiv acest lucru. Astfel, la presiunea Becthel-ului toate aceste rezervoare au fost colectate de autoritati.
La mai putin de un an de la privatizarea sistemului, bolivienii au iesit pe strazi, intrucat nu mai aveau nicio cale de acces la apa. In ianuarie 2000, o larga coalitie numita Coordonarea pentru Apararea Apei si a Vietii - La Coordinadora, a indemnat la demonstratii pasnice. In lunile urmatoare au avut loc lupte violente intre protestari si politie. In luna aprilie a fost declarata legea martiala, armata avand dreptul de a trage in manifestanti. La 10 aprilie guvernul a fost fortat sa accepte doleantele protestatarilor si sa anuleze contractul de provatizare cu Bechtel.
Bineinteles ca situatia nu s-a terminat aici, firma Becthel apeland la tribunalul de arbitraj international, intentand proces impotriva statului bolivian si cerand despagubiri de 25 milioane dolari. Daca acest proces va fi castigat, toti acesti bani vor trebui sa fie platiti de catre locuitorii Boliviei prin intermediul taxelor.
Daca acest exemplu va revolta sau va nemultumeste, trebuie sa stiti ca acelasi lucru se intampla chiar in acesta perioada si in Romania, unde firma Bechtel "suge" de foarte multi ani sute de milioane de euro de la statul roman pentru realizarea autostrazii Transilvania fara sa se vada macar vreun rezultat. Vreau sa constientizati ca de fiecare data cand auziti ca statul plateste milioane si sute de milioane de euro pe contracte frauduloase, toti acesti bani sunt ai nostri. Statul nu are bani. Toti banii statului vin din taxele care ne sunt impuse si asupra carora noi nu avem niciun cuvant de spus.
Totusi in urma revoltei populatiei, sistemul de distribuire al apei a revenit in administratea statului si a comunitatii locale, oamenii avand din nou acces la apa. Un alt plus al acestor revolte a fost castigarea unor lideri noi care au vazut adevarata putere a oamenilor.
Cel mai important castig al acestui razboi al apei din Bolivia il constituie faptul ca acei oameni au format o comunitate si au invatat ca pot veghea singuri la modul in care le sunt folosite resursele. Un alt castig este exemplul pe care oamenii l-au dat conducatorilor locali dar si corporatiilor multinationale care probabil nu vor mai incerca la fel de usor sa le fure resursele. Nu in cele din urma, acest razboi este un exemplu de implicare si de responsabilitate pentru noi toti pentru ca asa cum spuneam intr-o postare anterioara, acesti oameni ne dau speranta, speranta ca intr-o zi vom fi si noi capabili sa ne unim si sa ne revoltam impotriva tuturor abuzurilor si furturilor la care suntem supusi in fiecare zi.
Celalalte 2 parti se gasesc pe Youtube.
Alte informatii puteti gasi aici si aici.
PS: Ati auzit ce striga acesti oameni? Acelasi lucru pe care il strigau si cei din Argentina intr-o postare mai veche: "El pueblo unido jamás será vencido"
ceea ce se poate traduce prin "Poporul unit nu va fi niciodata invins".
Cugetare placuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu